Directia de Asistentă Socială Orsova  este structura specializată în administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale, cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea Consiliului local al municipiului Orsova, cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială. Prin intermediul Directiei de Asistentă Socială Orsova se desfăşoară activităti de asistenţă si protecţie socială în municipiul Orsova.

Obiectul de activitate al Directiei de Asistentă Socială Orsova îl constituie realizarea ansamblului de măsuri, acţiuni, activităţi profesionale, servicii specializate, pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii.

Directia de Asistentă Socială Orsova are drept scop acordarea de servicii sociale, destinate:

  • prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială care sunt adresate persoanelor şi familiilor fără venituri sau cu venituri reduse, persoanelor fără adăpost, victimelor traficului de persoane, precum şi persoanelor private de libertate
  • prevenirii şi combaterii violenţei domestice si pot fi: centre de primire în regim de urgenţă a victimelor violenţei domestice, centre de recuperare pentru victimele violenţei domestice, locuinţe protejate, centre de consiliere pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, centre pentru servicii de informare şi sensibilizare a populaţiei şi centre de zi care au drept obiectiv reabilitarea şi reinserţia socială a acestora, prin asigurarea unor măsuri de educaţie, consiliere şi mediere familială, precum şi centre destinate agresorilor.
  • persoanelor cu dizabilităţi fiind prioritare servicii de îngrijire la domiciliu destinate persoanelor cu dizabilităţi, în centre de zi adaptate nevoilor acestora, potrivit atribuţiilor stabilite prin legile speciale, precum si asistenţă şi suport.
  • persoanelor vârstnice ca servicii de îngrijire personală acordate cu prioritate la domiciliu sau în centre rezidenţiale pentru persoanele vârstnice dependente, singure ori a căror familie nu poate să le asigure îngrijirea, respectiv de acompaniere, precum şi servicii destinate amenajării sau adaptării locuinţei, în funcţie de natura şi gradul de afectare a autonomiei funcţionale.
  • protecţiei şi promovării drepturilor copilului, ca servicii de prevenire a separării copilului de părinţii săi, precum şi cele menite să îi sprijine pe aceştia în ceea ce priveşte creşterea şi îngrijirea copiilor, inclusiv servicii de consiliere familială, organizate în condiţiile legii.
  •  cantine sociale pentru persoanele fara venituri sau cu venituri reduse.

Obiectivele Directiei de Asistentă Socială Orsova:

  • Lărgirea sferei de activitate prin diversificarea serviciilor sociale în vederea asigurării accesului pentru un număr cât mai mare de persoane aflate în situaţie de dificultate socială.
  • Asigurarea de servicii sociale de calitate, flexibile, respectând standardele generale de calitate în domeniu şi care să fie adaptate nevoilor sociale existente.
  • Colaborarea cu instituţii şi organizaţii, prin realizarea de parteneriate, proiecte şi programe de combatere a marginalizării sociale.
  • Conceperea de programe de prevenire a dependenţei de serviciile sociale a persoanelor asistate.
  • Promovarea activităţii directiei în plan local, prin implementarea de modele de bună practică în rândul partenerilor, dar şi prin informări în mass-media.
  • Perfecţionarea continuă a personalului prin participarea la cursuri de perfecţionare, seminarii şi conferinţe în domeniul social organizate pe plan local, naţional sau european, în vederea îmbunătăţirii serviciilor sociale acordate.
© 2019 DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA ORSOVA, JUDETUL MEHEDINTI
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți